Aştept, rozând unghiile, Tu vii, mă asculţi Eu tac, îmi fac curaj Nu pot, îmi e ruşine Dar îmi dai curaj cu nerăbdarea ta Îţi spun, nu eşti dezamagită, Mă încurajezi cu vorbe dulci, Alteori ţipi ca descreierata Eu plâng, tu taci Eu te privesc în ochi. Şi tu la mine... Eu plâng, şi tu cu mine, Suferim unul pentru altu, Deci suntem prieteni.
Îmi apeşi durerea cu fericirea ta... Îmi inec amarul în amintiri lasate în urmă... Plâng în noapte datorită ţie. Visele nu mai sunt la fel de când tu ai plecat, Sufăr pentru că aşa simt, Râd pentru că sunt nevoit Sau obligat...? Ce crezi că se află sub masca mea? E doar... Un zâmbet pentru impresie.
Te rog frumos să ieşi pe uşă! Ia cu tine toate amintirile uzate de atâtea lacrimi expirate, Scurse din inima mea de mult înmormantată De inocenţa ta vicleană Tu eşti persoana care mă făcea să fiu fericit Dar acum îmi provoci scârbă Tot ceea ce a mai rămas... E... Numai contează
Tu taci că nu ştii nimic, Când merg pe strada şi te aud Creierul meu devine un deşert de nisip încins, Unde nu se află nicio lacrimă de apă Pentru a-mi da vreo sperantă de evadare... Intru in cimitir O perdea de ceaţă pluteşte deasupra cimitirului din mintea ta.
E limba femeii arsă de ceară, O uşă se aude în toiul noprii luminate De o lumânare ce stă să cadă pe pantofii cu toc cui de femeie uşuratică, Bărbatul său cu ochi de sticlă pluteşte ca o felină în poeme arse. Noaptea albastră de altădată stă să cadă ca o mireasă injunghiată cu lacrimi negre, Coloana vertebrală a bărbatului se scarpină de o drujbă ruginită, E femeia care doreşte să evadeze din mintea lui bolnavă facută praf de regrete, Şi şoapte mute care se distrug în noapte în mii de pene însângerate.
