te arunc prin părţi obscure
ale memoriei mele vagi
ca de după alcool.
hai să colindăm viaţa cu lanterna
să seducem copacii dezgoliţi de vânt
să alergăm ca demenţii pe străzile-ngheţate.
nu mai bine dansam buzele cum vrem noi,
unde vrem noi
şi mai ales, când vrem noi?
sau să spargem inima gerului
cristalizând zăpada,
topind-o la ora 9
după cină?
ca un şarpe m-aş strecura din nou
în gândurile mele turbate
pe care nu de mult le-am renegat cu aroganţă.
acum aştept doar să-mi las o altă piele-n urmă.
nu vreau să îmi fie dor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu