Se făcuse deja dimineață, iar Ivan s-a trezit ca în fiecare zi după ce soarele ordona prânzul. Aceste multe ore de somn de această dată l-a dus doar la pierderea momentului când Emma a plecat la ea acasă. N-a știut ce s-a întâmplat în primele minute de luciditate, dar mai apoi a încercat să gândească situația logic, a dat un telefon pentru a-și verifica logica.
Tânăra domnișoară ci părul scurt și brunet ajunsese acasă teafără în jurul orei 9, oră la care Ivan visa foarte aproape de Angela.
Liniștit că nu se întâmplase nimic grav și încă influențat de noaptea abia trecută, tânărul domnișor trece la tabieturile lui... si anume: cafeaua pe foc își cauta drumul către fundul ibricului, țigara aprinsă la focul ce-i prepara cafeaua și îndreptarea lui către toaletă, unde imaginația lui începea să zboare dintr-o parte în acealaltă a capului.
Cele două ore de recuperare zilnică au trecut și cum Ivan nu avea niciun program pentru această zi și nici persoane cu care să-și consume secundele, a ales să păcălească firele de nisip din clepsidră cu o plimbare prin parc.
Era frig, majoritatea băncilor erau ocupare de către zăpadă, iar altele erau amprentate de câinii scăpați se sub control sau de copiii care au profitat de albul iernii pentru o bătaie cu bulgări.
Se plimba și era fascinat cum un loc atât de rece îi oferea o căldură atât de mare în interior. Și-a aprins o țigară încercând să sfideze vântul, nu s-a aprins din prima încercare, nici din a doua, nici următoarele 5 încercări n-au avut vreun rezultat, dar într-un final a reușit. Continuându-și plimbarea la un moment dat vede aceași față cunoscută, blondă cu ochi albaștri și pielea albă catifelată cum mișca pe aleea de visavid de cea pe care o murdărea el cu bocancii lui grei și negri, distrugând covorul așezat recent prin parc. A mai tras un fum și a schimbat direcția de mers, îndreptându-se spre Angela.
N-a trecut mult și pașii lor s-au intersectat la jumătatea aleei pe care pășea firava Angela. S-au blocat amândoi pentru câteva secunde, dar domnișoara a rupt tăcerea cu tupeul ei.
- Ce vânt te aduce și în parc, domnule Ivan? Ivan, dacă-mi aduc bine aminte.
- Un vânt de iarnă, nu se observă în atmosferă?
Primul moment în care tupeul lui începuse să revină în trupul pe care îl părăsise cu ceva timp în urmă, chiar dacă era atât de confortabil.
- Înțeleg, spuse ea. Și... ce zici? Ai de gând să mă inviți la o cafea, ciocolată caldă, ceai?
- Desigur, cunosc un bar la câteva străzi de aici, obișnuiam să-mi beau cafeaua acolo în vremea anilor de facultate. Fac o cafea delicioasă.
-Accept invitația, spuse ea cu un aer de superioritate.
- Atunci să ne îndreptăm, nu se știe când îmi schimb ideea.
