Prietenii sunt ei...

Aştept, rozând unghiile,
Tu vii, mă asculţi
Eu tac, îmi fac curaj
Nu pot, îmi e ruşine
Dar îmi dai curaj cu nerăbdarea ta
Îţi spun, nu eşti dezamagită,
Mă încurajezi cu vorbe dulci,
Alteori ţipi ca descreierata
Eu plâng, tu taci
Eu te privesc în ochi.
Şi tu la mine...
Eu plâng, şi tu cu mine,
Suferim unul pentru altu,
Deci suntem prieteni.

Tu...

Îmi apeşi durerea cu fericirea ta...
Îmi inec amarul în amintiri lasate în urmă...
Plâng în noapte datorită ţie.
Visele nu mai sunt la fel de când tu ai plecat,
Sufăr pentru că aşa simt,
Râd pentru că sunt nevoit
Sau obligat...?
Ce crezi că se află sub masca mea?
E doar...
Un zâmbet pentru impresie.

Chiar faci mişto?

Te rog frumos să ieşi pe uşă!
Ia cu tine toate amintirile uzate de atâtea lacrimi expirate,
Scurse din inima mea de mult înmormantată
De inocenţa ta vicleană
Tu eşti persoana care mă făcea să fiu fericit
Dar acum îmi provoci scârbă
Tot ceea ce a mai rămas...
E...
Numai contează

Taci !

Tu taci că nu ştii nimic,
Când merg pe strada şi te aud
Creierul meu devine un deşert de nisip încins,
Unde nu se află nicio lacrimă de apă
Pentru a-mi da vreo sperantă de evadare...
Intru in cimitir
O perdea de ceaţă pluteşte deasupra cimitirului din mintea ta.

Lacrimi din ceară

E limba femeii arsă de ceară,
O uşă se aude în toiul noprii luminate
De o lumânare ce stă să cadă pe pantofii cu toc cui de femeie uşuratică,
Bărbatul său cu ochi de sticlă pluteşte ca o felină în poeme arse.
Noaptea albastră de altădată stă să cadă ca o mireasă injunghiată cu lacrimi negre,
Coloana vertebrală a bărbatului se scarpină de o drujbă ruginită,
E femeia care doreşte să evadeze din mintea lui bolnavă facută praf de regrete,
Şi şoapte mute care se distrug în noapte în mii de pene însângerate.