luni, 9 mai 2011
Proces de trezire [part 5]
A ajuns acasă. Când a intrat în dormitorul lui și l-a văzut atât de gol îi vedea să spargă tot în jurul lui. A încercat să se calmeze afumându-se în țigări. Geamul era închis, era mult prea frig încât să aerisească.
Stătea cu țigarea-n mână și se uita fix la televizorul plat, care stătea și el prăfuit. Nu-l mai folosise de mult. A aprins laptopul și a căutat prin playlist o melodie care să-i întărească moralul -în zadar- cu fiecare melodie care începea se simțea și mai singur și neîndreptățit.
Începuse să se tragă de păr,voia să simtă durere fizică -pe cea psihică nu o putea suporta-
Parcă furia l-a hipnotizat, era o mașină de distrugere. A început să dea cu piciorul în sifonier, iar apoi a luat imprimanta și a dat cu ea de pământ. Era prea pornit încât să se mai controleze așa că a început să dea și cu pumnii-n birou și să arunce pe podea tot ce se afla pe el. Și a tot continuat până nu a mai avut energie. S-a asejat încet pe podea lângă pat.
Sunetele îi înfundau mințile și lacrimile nu s-au mai putut agăța de ochii lui așa că au început să alunece încetul cu încetul pe obrazul lui neras de 2 zile. Nici măcar imaginea lui nu-l mai interesa, era din ce în ce mai neîngrijit. A încercat să acopere sunetele melodiilor prin niște urlete de disperare și durere. Plângea și țipa, țipa și plângea, până și corzile sale vocale plângeau de durere. Țigările parcă începuseră să se aprindă singure într-un ritm rapid și tot la fel de rapid dispăreau afundate în scrumiera lui preferată, cumpărată din Berlin. Era deja plină, iar camera lui abia se mai vedea de fumul prezent.
S-a uitat prin jurul lui, căutând un mijloc de a-și stăpânii durerea. Nimic la îndemână în afară de o scrumieră, o brichetă, laptopul și țigările. Nu se putea ridica de pe podea să se ducă într-o altă camera. Trupul lui era atât de greu de atâta ură încât picioarele nu-l mai echilibrau cum o faceau odată.
Era mai bolnav decât de obicei când ura îl cuprindea. Limitele erau înexistente, iar plăcerea de a-și face rău era mult amplificată.
A scos o altă țigară din pachetul care deja se înjumătățise și a aprins-o. A tras câteva fumuri și a început să-și atingă pielea cu ea. O plimba de la încheietura mâini stângi până la cot, după care a întors mâna să-și studieze venele ieșite la sufrafață, ca un rezultat al mușchilor săi încordați. Și-a înfipt țigarea precum un cuțit și a ținut-o acolo până lacrimile de durere sufletească s-au contopit cu durerile trupești.
Simțea durerea din ce în ce mai mult. Strângea din dinți în timp ce continua să-și înfigă țigarea în mână. Cu fiecare atingere țipa "Te urăsc!". Nimeni nu-l auzea...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Am aflat singura ce era cu satanicul status....Imi place,da,chiar imi place.
Ma regasesc in totalitate in ce ai scris, se potriveste cu starea mea de spirit.
Trimiteți un comentariu