Lacrimi din ceară

E limba femeii arsă de ceară,
O uşă se aude în toiul noprii luminate
De o lumânare ce stă să cadă pe pantofii cu toc cui de femeie uşuratică,
Bărbatul său cu ochi de sticlă pluteşte ca o felină în poeme arse.
Noaptea albastră de altădată stă să cadă ca o mireasă injunghiată cu lacrimi negre,
Coloana vertebrală a bărbatului se scarpină de o drujbă ruginită,
E femeia care doreşte să evadeze din mintea lui bolnavă facută praf de regrete,
Şi şoapte mute care se distrug în noapte în mii de pene însângerate.