joi, 17 noiembrie 2011

când nu știi ce să scrii

așadar ai plecat
oricum eu m-am cam săturat
oricât de dulce ai fi
ai cam secat, drăguță
schimbă-ți parfumul și hainele
și du-te de unde ai venit
ia totul de la capăt
caută-ți inima prin toate paturile
prin toate lenjeriile murdare
-îmi e scârbă-

treci în întuneric
acolo unde m-ai trimis pe mine
du-te! (nu zic alte cuvinte)
poc-poc! te-am împușcat!
oricum nu mă mai interesai
te arunc acum prin alte lumi
prin gropi săpate de goruni
pe scări înnegrite de durere
cu bălți de whiskey
și fum de țigară

nu te urăsc să știi
chiar mi-e dor de tine
îmi plăcea cum mă duceai de nas
ce copil eram, eu chiar credeam
și te priveam cu ochi de căprioară
îți mângâiam părul obosit
de atâtea întâlniri
și mă târam în fața ta pentru un sărut
și... mă opresc aici
să nu cumva să te blestem iar


sâmbătă, 24 septembrie 2011

nu mai vreau

ultimul sărut nu va mai fi
mâinile să ți le ții acasă
buzele să ți se usuce
și părul să ți-l tunzi
am ales să te uit
să merg din nou noaptea singur
să visez cum făceam înainte

acum îmi dau mantia jos
degetele le scurtez
și ochii îi usuc
da, eu m-am hotarat
eu acum te uit
adio!

duminică, 28 august 2011

pentru că mi-e dor

lumini de aur vin dinspre nord
munții se spart în mii de fiori
clopotele sună a urlet de șoim
cu aripi grele și ochi de mort
mă aprind și eu ca o veioză
să-mi aștern lumina-n patul tău
mi-amintesc că-ți priveam ochii noaptea
și vedeam stelele cum luminează pe cer...
acum privesc stelele să-mi amintesc de ochii tăi

marți, 23 august 2011

Proces de trezire [part 9]

Se făcuse deja dimineață, iar Ivan s-a trezit ca în fiecare zi după ce soarele ordona prânzul. Aceste multe ore de somn de această dată l-a dus doar la pierderea momentului când Emma a plecat la ea acasă. N-a știut ce s-a întâmplat în primele minute de luciditate, dar mai apoi a încercat să gândească situația logic, a dat un telefon pentru a-și verifica logica.
Tânăra domnișoară ci părul scurt și brunet ajunsese acasă teafără în jurul orei 9, oră la care Ivan visa foarte aproape de Angela.
Liniștit că nu se întâmplase nimic grav și încă influențat de noaptea abia trecută, tânărul domnișor trece la tabieturile lui... si anume: cafeaua pe foc își cauta drumul către fundul ibricului, țigara aprinsă la focul ce-i prepara cafeaua și îndreptarea lui către toaletă, unde imaginația lui începea să zboare dintr-o parte în acealaltă a capului.
Cele două ore de recuperare zilnică au trecut și cum Ivan nu avea niciun program pentru această zi și nici persoane cu care să-și consume secundele, a ales să păcălească firele de nisip din clepsidră cu o plimbare prin parc.
Era frig, majoritatea băncilor erau ocupare de către zăpadă, iar altele erau amprentate de câinii scăpați se sub control sau de copiii care au profitat de albul iernii pentru o bătaie cu bulgări.
Se plimba și era fascinat cum un loc atât de rece îi oferea o căldură atât de mare în interior. Și-a aprins o țigară încercând să sfideze vântul, nu s-a aprins din prima încercare, nici din a doua, nici următoarele 5 încercări n-au avut vreun rezultat, dar într-un final a reușit. Continuându-și plimbarea la un moment dat vede aceași față cunoscută, blondă cu ochi albaștri și pielea albă catifelată cum mișca pe aleea de visavid de cea pe care o murdărea el cu bocancii lui grei și negri, distrugând covorul așezat recent prin parc. A mai tras un fum și a schimbat direcția de mers, îndreptându-se spre Angela.
N-a trecut mult și pașii lor s-au intersectat la jumătatea aleei pe care pășea firava Angela. S-au blocat amândoi pentru câteva secunde, dar domnișoara a rupt tăcerea cu tupeul ei.
- Ce vânt te aduce și în parc, domnule Ivan? Ivan, dacă-mi aduc bine aminte.
- Un vânt de iarnă, nu se observă în atmosferă?
Primul moment în care tupeul lui începuse să revină în trupul pe care îl părăsise cu ceva timp în urmă, chiar dacă era atât de confortabil.
- Înțeleg, spuse ea. Și... ce zici? Ai de gând să mă inviți la o cafea, ciocolată caldă, ceai?
- Desigur, cunosc un bar la câteva străzi de aici, obișnuiam să-mi beau cafeaua acolo în vremea anilor de facultate. Fac o cafea delicioasă.
-Accept invitația, spuse ea cu un aer de superioritate.
- Atunci să ne îndreptăm, nu se știe când îmi schimb ideea.

luni, 25 iulie 2011

Plecare


nu mai plange cu versuri

nu-si mai au rostul

lasa-le doar sa curga

si sa-ti ude biroul

sa astepte buzele tale obosite

si sa iti mangaie parul



in curand nu te voi mai lua in brate

asa cum o faceam zilnic

nu voi mai trezi fluturi

nu voi mai atinge spatele tau

si nu se stie cand te voi mai saruta



ma simt ca si cum norii negri s-avanta spre mine

si eu stau aici si incerc sa-i trimit la loc

sa ciocanesc la usile vecinilor

si sa-i anunt

ca voi pleca...

vineri, 8 iulie 2011

fantome

ma plimb peste tot

unde obisnuiam sa o fac cu tine

in tren parfumul tau s-a evaporat

au ramas doar zgarieturile noastre pe vagonul central

dadeam tarcoale casei tale

sa vad daca nu cumva ti-a mai ramas ceva

inutil

doar amintiri pe care le-as renega daca as putea


imi e dor de tine

tu oare ce gandesti acum?

si tie ti-e?

pozele sunt inca la mine

te astept sa vii dupa ele

si sa-mi vorbesti despre noi cum faceam in zilele noastre bune

sa ne facem cadouri

si sa ne spunem "te iubesc"


am ajuns sa bantui pana si barurile

acolo unde am baut prima cafea impreuna

acolo unde am invat sa fumam

acolo unde am baut prima data

dar si unde ne-am sarutat prima data

a trecut ceva timp

nu mai stiu sigur

stiu doar ca-mi lipsesc momentele cand ne imbratisam

chiar si dupa o cearta


acum e trecut de 12 noaptea

sunt prea beat incat sa mai omor fantome

joi, 23 iunie 2011

tu ce mai faci?


mă plimbam prin toate barurile
ascultam melodiile noastre de dragoste
plângeam când îți auzeam numele
faceam multe lucuri
iar acum tu ai plecat
m-am învățat să iubesc și m-ai lăsat
nici nu mai știu ce să mai scriu
te-aș întreba mereu:"Ce faci?"
și aș aștepta mereu același răspuns
sau cel puțin l-aș spera

îmi e atât de dor de clipele noastre de iubire
de plimbările noastre
și de paharele de șampanie
de ochii tăi
de părul tău
de buzele tale
de tot ce ține de numele tău

te rog vino aici
vino să vezi că am înflorit
vino să vezi cum te privesc
și cum îți spun cât de mult de iubesc
vino să fim amândoi în camera asta
aproape goală
unde am rămas doar eu
așteptându-te

nu mai am greutate în cuvinte
nu mai știu să mă joc cu ele
nu mai știu să fac nimic
sunt și eu la fel de gol

vineri, 17 iunie 2011

Proces de trezire [part 8]

Era prima seară de după casting când a ales să se ducă la un bar cu o mână de prieteni pentru a sărbătorii. Era cam zgârcită în grade aceea seară și pe deasupra mai și fulguia. Stătea la masă împreună cu niște prieteni mai vechi, dar cea mai importantă persoană de la masă era o fostă colegă de liceu, Emma. Această tânără domnișoară este cu un an mai mică decât el și l-a susținut moral de fiecare dată când a avut nevoie, l-a împins când stagna, l-a plesnit când merita și-l felicita aproape mereu. Are un bagaj de cunoștinte foarte mare și nu ezită niciodată să-l expună în fața persoanelor apropiate. Și în acea seară era lângă el, practic singura persoană care pentru el însemna mai mult decât o companie care să-i alunge singurătatea, era ceea ce el accepta în jurul lui în orice moment.
Curgea vodka pe la masa lor, se simțeau din ce în ce mai bine cu fiecare pahar de vodka cu suc de mere, culoarea verde le dădea stare de liniște, de prospețime, și multă energie. După vreo două ore de băut, dezamăgiți de lipsa de evenimente interesante din bar au hotărât să-și mute locația într-un club, cu speranța de a găsi ceva "acțiune".
Din păcate serile pentru mulți din restrânsul său grup erau terminate în jurul orei 23 așa că singura persoană de competiție rămânea ca de obicei Emma. Așa că tiptil s-au îndreptat către cel mai apropiat club, Devil`s Face. În drum spre club cei doi au vorbit numai banalități, ca de obicei au aberat într-una până când Ivan și-a amintit de evenimentul neplăcut din ajunul Crăciunului și nemai rezistând să țină totul în el și amplificat de paharele de vodka, a explodat.
Emma a încercat tot posibilul să-l calmeze până la intrarea în club, însă în zadar, dar cum Ivan de multe ori când simțea că strică dispoziția celor din jurul lui, afirmă că a înțeles tot și simulează o față mulțumită și liniștită, ceea ce de multe ori nu-l face decât să se afunde și mai rău în necazul lui. Niciodată nu arată tot, niciodată nu așteaptă să se rezolve situația, ci se mulțumește cu o descărcare de moment.
Au intrat în club, unde petrecerea era încă în plină desfășurare. Prima oprire a fost la bar unde au comandat tot vodka pentru a nu le amesteca. După 10 minute au început să danseze și să socializeze, când la un moment dat vede domnișoara de la bar cum statea așezată pe un taburel cu pantofii în mână. Nu știa dacă să acționeze sau doar să se mulțumească nu privitul.
Dar se pare că tânăra l-a observat și ea și s-a apropiat de el. În timp ce ea se apropia, Ivan îi șoptea la ureche Emmei despre ce legături sunt cu acea domnișoară cu ochi albaștri și pătrunzători. A ajuns în dreptul lui și a început să danseze cu el, Emma s-a dus la bar să mai comande ceva și,desigur, pentru a-i lasa singuri.
-Ai plecat cam repede acum 3 zile, nici n-am apucat să-ți aflu numele, spuse domnișoara.
-Ivan, încântat!
-Vera, spuse ea întinzând mâna și cu un zâmbet larg și alb.
-Erau un pic indispus și stresat, nici nu am observat că încercai să interacționezi cu mine.
-Te privisem toată seara și mi se părea că te cunosc de undeva, eram foarte curioasă ce se ascunde în spatele feței tale relativ inocente.
-Nu cred că ai fi prea încântată să mă cunoști, nu știi ce pericol vei întâmpina.
-Îmi plac pericolele așa că aștept doar provocarea ta.
Intre timp Emma se întorcea de la bar și Ivan le face cunoștință fetelor.
-Pare drăguță și interesantă și prietena ta... mi-ar plăcea să ieșim toți trei într-o seară, până una alta,îți las numărul meu de telefon... eu am făcut primul pas, așadar aștept pasul următor să fie făcut de tine.
I-a scris numărul de telefon pe antebraț deoarece telefonul lui Ivan era descărcat. A plecat de lângă ei și s-a întors la grupul ei de prieteni. Ivan s-a schimbat instantaneu la față, a dat sec la paharul de vodka, a luat-o pe Emma de mână și au ieșit din club și s-au îndreptat spre casă.
În acea seară Emma a dormit la Ivan.

marți, 7 iunie 2011

Proces de trezire [part 7]

Chiar dacă ar trebui să știu tot ce se întâmplă cu personajul meu, uneori nu am timp să-l urmăresc. Nu am nici cuvinte multe la dispoziție încât să încerc să-l inventez așa cum mi-aș fi dorit eu să fie, sau eventual să-l scutesc de evenimentele neplăcute. Sincer, dacă aș fi avut vreo putere dumnezeiască, acum , al nostru Ivan acum ar fi fost actor,pictor,dansator,prezentator și altele cuvinte care se termină cu sufixul "or".
Capacitate intelectuală are, dar săracul intelect de multe ori nu poate să-și găsească drumul către lumină din cauza lenei -exagerată- . I se spune des că este un superficial și din superficialitate nu ascultă, corect este ceea ce gândește el, real e ceea ce vrea el, el e ceea ce vrea el -ai putea spune că este egoist- dar nu-i. Este acea persoană care se integrează repede în toate cercurile sociale, reușește să coboare și să urce la orice nivel, de multe ori te minunezi cu cine se descurcă într-o discuție, alteori îți faci cruce, și de cele mai multe ori râzi pentru că ai impresia că face mișto.
E atât de dificil încât uneori și lui îi este greu să se înțeleagă. Nu vrea să meargă la sală pentru nu vrea să aibe muschi ca toți inculți din oraș, nu poate să meargă pe stradă fără să fumeze, iar căstile de la mp3 sunt cele mai valoroase accesorii ale lui.
Și acum revenind la idee egoismul lui inexistent chiar dacă e des perceput așa. Idee e următoarea, el nu vrea să arate că-i pasă, și foarte bine face pentru că imediat ce ai arătat că ești o persoană altruistă, miloasă, etc imediat lumea pune ținta pe tine și te folosește de fiecare dată ca pe o ciornă(te folosește puțin iar apoi te aruncă la gunoi, te ia din gunoi, te mai folosește,iar te aruncă, și tot așa până nu mai rămâne nicio bucățică neacoperită)
Așa e el. Și sunt sigur că dacă ar știi de existența acestor cuvinte care i sunt dedicate, ar fi foarte mândru. Iar acum să vă dau vestea: "Ivan Garbin a trecut de casting, are șansa de a apărea într-o reclamă publicitară"...
Nu puteam să anunț pur și simplu ce s-a întâmplat la casting fără a mai oferi anumite informații despre cum e el, ce e el, ce l-a făcut să treacă.

marți, 31 mai 2011

întrebări


dacă aș fi orb, aș mai plânge?
dacă aș fi mut, te-aș mai săruta?
dacă aș fi surd, aș mai sta pe pieptul tău?
dacă n-aș mai avea mâna dreapă, te-aș mai mângâia?
sau stânga?
și cu picioarele? ce aș mai face?
aș mai putea alerga după tine?
câte intrebări...
cât de mult aș crede tot ce-mi imaginez
cât de rău aș lovi melodiile de-mi amintesc de tine
cu atât sânge rece încât nici mie nu mi-ar veni să cred
ce ar trebui să fac acum?
să mă întreb în continuare?
să recitesc toate poeziile pe care le-am scris pentru tine?
să recitesc prostia asta de-o scriu acum?
cred că mai bine dorm...
noapte bună!

marți, 17 mai 2011

Proces de trezire [part 6]

A adormit. Când s-a trezit s-a dus în baie de parcă nu se întâmplase nimic noaptea trecută. Ritualul zilnic de dimineața a început. A pus ibricul pe aragaz, a aprins acelaș ochi -cel mai mic- și s-a dus la toaletă cu țigara aprinsă, ascultând "melodia dimineței".
În timp ce apa fierbea și-a amintit că în ziua aceia avea un casting pentru apariția într-o reclamă publicitară. S-a dus în bucătărie să pună cafeaua în ibric și în timp ce zațul se așeza, el își căuta o ținută cât mai adecvată pentru casting.
Și-a ales o cămașă albă, simplă, o pereche de pantaloni negri și în picioare niște pantofi casual. Și-a mai aprins o țigară pentru a-l acompania în procesul de a bea cafea. După ce a terminat s-a dus la oglindă să mai tragă o privire înainte de a pleca de acasă. Totul era în regulă, mai puțin ochii umflați și roși.

luni, 9 mai 2011

Proces de trezire [part 5]


A ajuns acasă. Când a intrat în dormitorul lui și l-a văzut atât de gol îi vedea să spargă tot în jurul lui. A încercat să se calmeze afumându-se în țigări. Geamul era închis, era mult prea frig încât să aerisească.
Stătea cu țigarea-n mână și se uita fix la televizorul plat, care stătea și el prăfuit. Nu-l mai folosise de mult. A aprins laptopul și a căutat prin playlist o melodie care să-i întărească moralul -în zadar- cu fiecare melodie care începea se simțea și mai singur și neîndreptățit.
Începuse să se tragă de păr,voia să simtă durere fizică -pe cea psihică nu o putea suporta-
Parcă furia l-a hipnotizat, era o mașină de distrugere. A început să dea cu piciorul în sifonier, iar apoi a luat imprimanta și a dat cu ea de pământ. Era prea pornit încât să se mai controleze așa că a început să dea și cu pumnii-n birou și să arunce pe podea tot ce se afla pe el. Și a tot continuat până nu a mai avut energie. S-a asejat încet pe podea lângă pat.
Sunetele îi înfundau mințile și lacrimile nu s-au mai putut agăța de ochii lui așa că au început să alunece încetul cu încetul pe obrazul lui neras de 2 zile. Nici măcar imaginea lui nu-l mai interesa, era din ce în ce mai neîngrijit. A încercat să acopere sunetele melodiilor prin niște urlete de disperare și durere. Plângea și țipa, țipa și plângea, până și corzile sale vocale plângeau de durere. Țigările parcă începuseră să se aprindă singure într-un ritm rapid și tot la fel de rapid dispăreau afundate în scrumiera lui preferată, cumpărată din Berlin. Era deja plină, iar camera lui abia se mai vedea de fumul prezent.
S-a uitat prin jurul lui, căutând un mijloc de a-și stăpânii durerea. Nimic la îndemână în afară de o scrumieră, o brichetă, laptopul și țigările. Nu se putea ridica de pe podea să se ducă într-o altă camera. Trupul lui era atât de greu de atâta ură încât picioarele nu-l mai echilibrau cum o faceau odată.
Era mai bolnav decât de obicei când ura îl cuprindea. Limitele erau înexistente, iar plăcerea de a-și face rău era mult amplificată.
A scos o altă țigară din pachetul care deja se înjumătățise și a aprins-o. A tras câteva fumuri și a început să-și atingă pielea cu ea. O plimba de la încheietura mâini stângi până la cot, după care a întors mâna să-și studieze venele ieșite la sufrafață, ca un rezultat al mușchilor săi încordați. Și-a înfipt țigarea precum un cuțit și a ținut-o acolo până lacrimile de durere sufletească s-au contopit cu durerile trupești.
Simțea durerea din ce în ce mai mult. Strângea din dinți în timp ce continua să-și înfigă țigarea în mână. Cu fiecare atingere țipa "Te urăsc!". Nimeni nu-l auzea...

nu-i nevoie de titlu


noi nu suntem nori
și totuși ne despărțim după furtuni
ai văzut și tu razele de lumină
cum se strecurau printre noi
-magnific-
sunt gata acum să merg
până la capătul luminii
să simt cum mă trage
cum îmi mângâie ochii
cum mi-i înverzește

miercuri, 4 mai 2011

tot acele cuvinte plăcute


m-ai pierdut în cuvinte
toate au ajuns la mine
și în mine
uneori îmi provoacă reacții nucleare în stomac
alteori îmi îndreaptă gura și-mi mărește ochii
-ochii aștia mari și căprui-
acum mă trimit la culcare
au fost dulci
le-aș fi mestecat sau amestecat cu sunetele mele
de plăcere au zburat din gura mea
mângâindu-ți fin ale tale urechi
-a propos,îmi e dor de mâinile tale-

joi, 28 aprilie 2011

Momenti quando adoro le parole italiane


Le parole non sono cosi facile, devi usarle con tanta attenzione perche nn si sa mai chi capisce male e chi ricerve il messaggio che tu hai voluto mandare. Come tutte le persone ho dei momenti quando nn mi sento bene e ho bisogno di parlare, ho bisogno di tirare fuori parole che mi tengono chiuso dentro.
Cosi vorrei fare io adesso, tirare fuori delle parole che mi stano proprio nella golla, e il muodo che ho pensato che sarebbe il migliore e in italiano...
Sono gia tanti giorni da quando penso qualle sarebbe il mio migliore futuro, e sempre mi blocco quando si parla della felicita... Magari il fatto che quando mi sento completamente felice devo pensare ad un problema nella maniera di nn abbituarmi tantissimo con il ben eserre...
E se nn penso io a me, chi potrebbe farlo? Nessuno, sono l`unica persona che mi puo capire intero, le altre persone sono piu per tenermi una compania, per ricordarmi che nn sono l`unica persona su quasta pianeta... Ho gia paura di sentire altri consigli, e ovviamente mi dovvrei consigliare piu che l`altro con mio cuore e magari devo anche ragionare con la testa...
Mi mancavano le parole italiane solo che vorrei usarle solo poche volte, particularmente quando mi sento vuoto dentro... Nn ho voglia di parlare italiano, nn ho voglia di sognare di nuovo in italiano, nn ho voglia di raggionare in italiano, nn ho voglia di mangiare pizza, nn voglio piu niente di cosa mi potrebbe ofrire Italia...
Perche i miei pensieri devonno essere cosi aglomerati? Perche devo fare cose che farebbereno piacere a gli altri? Perche devo essere piacevole? Perche devo cambiare sempre posti?
Adesso sto pensando a quanti momenti belli ho avuto in Italia, sono stati tanti, potrrei dire tantissimi, pero ho paura di come sarebbe li una vita, una universita, una vita "italiana"... Chissa? Magari sarebbe bello o no?
Quanto mi piace un posto, lo devo subito cambiare... 3 messi di Italia mi fa sentirmi come il mio paese e li, persone anche mi fanno capire che dovvrei ristare li... Poi viene il momento quando devo ritornare qua, dove tanti dicimo il mio paese, dovo mi sono nato... Al inizio e dificilissimo, mi sento un introsso sulla mia terra, e poi vengono i momenti che mi fanno capire che dorrei rimanere qui... E boh.. poi la solita storia, devo ritornare per altri 3 messi in Italia... E questi sono i miei anni di liceo...
Non vorrei rifare la stessa vita anche alla facolta... Voglio un po di equlibrio... E devo pensare bene prima di prendermi un impegno e scegliere la strada che mi andrebbe meglio...
Grazie parole che mi avete aiutato svotarmi!

miercuri, 13 aprilie 2011

Proces de trezire [part 4]

Îmi amintesc că în anul 2006, Ivan și-a petrecut pentru prima dată Crăciunul de unul singur, el ținea foarte mult la tradiție și își dorea foarte mult să petreacă această sărbătoare împreună cu prietenii și familia, dar din păcate nu putea. Prieteni nu mai avea, cu familia era certat, cât despre o iubită nici nu se poate vorbi. El obișnuia să iasă cu tot felul de fete pentru a-și satisfacă nevoile sexuale.
Era singur cum nu mai fusese niciodată. Partea bună era că unele localuri încă mai erau deschise și putea să își piardă timpul și în alte parți, acasă murea de unul singur.
S-a dus într-un bar care se numea, nu știu dacă încă mai e, care se numea "Caffe Arnaud" . Un bar decent, în apropierea centrului , cu o arhitectură înteresantă și cu chelneri simpatici. Când a intrat a văzut o singură masă de 2 persoane liberă.Numai bine că avea unde să se aseze și astfel nu mai era nevoit să iasă prin ger să găsească un alt local deschis.
Era plin de persoane interesante, cum îi plăcea lui să le numească. Dar era și interesat de o anumită persoană în mod particular.
La 2 mese distanță de el stătea un grup de vreo 9 persoane. Erau 3 cupluri și un cuplu de lesbiene, și domnișoara care i-a stărnit curiozitatea, era cea mai amuzată dintre toți de la masă, era imposibil după 2 aruncări de privire să nu-i identifici vocea la fiecare sunet scos.
Au trecut 2 ore de când era în acel local și se simțea din ce în ce mai îngrozit că își petrece Crăciunul de unul singur. Nici s-o abordeze pe tânăra domnișoară nu a avut curaj. Cumințica de ea nici măcar nu-l privea, era prea ocupată cu halba de bere și cu poveștile altora, care indiferent de banalitatea lor ea își descărca bucuria prin râsul ei... ciudat.
Ivan s-a hotărât să părăsească barul și să se indrepte încet spre casă, deja își plănuia seara de ajun, uitându-se la un film bun, de preferat comedie pentru a iesi un pic din starea de melancolie și mâncând niște dulciuri. S-a ridicat de la masă pentru a plăti. În fața barului când scoate banii să plătească, domnișoara se izbește de el:
- Mă scuzați, domnule! Spune cu un glas de copilă și imediat se îndreaptă către barman: Aș mai dori și eu o bere, va rog!
- Acum e rândul meu să ma scuz, domnișoară. Cred ca în secolul nostru se mai respectă și ordinea. Dacă nu mă însel eram eu să plătesc. Spuse Ivan cu o voce impunătoare.
- Nu am vrut să mă bag peste dumneavoastră, dar chiar mă grăbeam să mă întorc la masă. Și nici nu înțeleg de ce vă răstiți la mine și aveți figura asta așa posomorâtă azi, în Ajunul Crăciunului, spuse ea cu un glas supus.
- Nu contează. Plătește,ia bonul și se îndreaptă spre ușă.

marți, 12 aprilie 2011

Proces de trezire [part 3]

E ciudat să privești lucrurile cum se distrug încet dar sigur, mai ales când știi că nu poți face nimic. Obișnuiam să-i privesc pe Ivan și Angela cum se plimbă de mână pe coridoarele liceului. Nici unu nu avea vreo idee unde poate duce jocul lor de-a fratele și sora. Erau mereu împreună: la poartă la o țigară după ore, la cafeneaua de peste drum, la magazin, chiar dacă Angela nu mânca niciodată, îi făcea plăcere să fie cu Ivan în fiecare moment, iar el, ca un tânăr adolescent, cu un orgoliu masculin afișa mereu aceași indiferență. De multe ori erau împreună și la shopping, el nu suporta să meargă cu femei la cumpărături, vedea în asta o piedere totală și inutilă de timp, dar doar gândul că și-ar putea petrece alte 3 ore împreună cu ea îl făcea să creadă că timpul era folosit într-un scop benefic sufletului său.
Au crescut repede, parcă perioada liceului nici n-au simțit-o. Ea ajunsese ceea ce mereu își dorise. Își găsise locul exact acolo unde-și propusese, pe marile ecrane. A devenit o cântăreață cunoscută, cu o mare influență în rândul artiștilor. Concertele ei erau din cele mai bune, reușind chiar să-și lase numele și printre buzele străinilor.
El a avut mai mult probleme cu găsirea unei cariere care s-ar fi pliat pe personalitatea lui extrem de bulversantă. Deloc echilibrat, haotic, egoist , dar plin de imaginație și fantezie. S-a lăsat de facultate în anul 2, sătul de profesorii care nu-l întelegeau și de certurile cu familia. S-a hotărât să-și construiască singur o viața așa cum de mic o visase. A pornit prin a-și găsi un loc de muncă. S-a angajat într-un bar, unde nu prea era mulțumit cu salariul lui de numai 700 euro, cu toate că-i ajungeau să ducă o viață decentă, el aspira la mai multe. Un perfecționist desăvârșit!
În week-end-uri lucra ca animator într-un club, asta pentru a-și permite mai multe haine și mai mult alcool. Îi prindeau foarte bine cei 200 de euro primiți după o vineri și sâmbătă seară plină de alcool, femei, uneori și bărbați. Să nu mai pomenesc de alte sume considerabile pe care le purta în boxerii de serviciu.

duminică, 10 aprilie 2011

Proces de trezire [part 2]

- Și? Ce s-a întâmplat mai departe?
- Nimic. M-am trezit și mi-am început ziua ca și cum nu aș fi visat nimic. Ciudat e că în toate aceste domnișoare găsesc câte o asemănare cu Angela.
- Prietene, încearcă să te obișnuiești cu ideea că Angela nu mai poate fi niciodată a ta. Au trecut deja 4 ani de când nu mai e printre noi și tu continui să te gândești la ea.
- Nici nu aș putea să n-o fac, Angela pentru mine a reprezentat echilibrul, dacă nu era ea, eu acum nu aș mai fi ceea ce sunt.
- Continui să mă uimești! Frate, fie vorba între noi, tu ai mai facut sex în acești ultimi 4 ani?
- Da, de vreo 3 ori. De 2 ori am fost beat când s-a întâmplat asta și o dată am facut-o că...
- Nu mă înteresează când, cum și cu cine. Mă interesa doar dacă ai mai făcut-o.
- Și ți-am răspuns...
- Bine, eu acum va trebui să plec, e deja 18:20 și în curând va trebui să mă prezint la interviu. Ai grija ce faci și ne auzim mâine.
Și așa Ivan a rămas din nou singur, sau parțial singur. Gândul la Angela încă îi mai ține companie. E păcat să vezi un tânăr cum se distruge din cauza pierderii primei iubiri. Nu se știe dacă nu poate s-o uite, sau doar refuză. Un lucru e cert, prietenii, familia au încercat să-l ajute să treacă peste, dar în zadar, orgoliul lui este mult prea puternic. De multe ori se oprește pe stradă și începe să-și răscolească amintirile, trăiește într-o lume unde el o controlează cu meschinărie.
El nu crede în Dumnezeu dar crede în îngeri. Credință lui a secat în momentul în care ea a plecat de lângă el. A încercat să învinovățească fiecare persoană, fiecare sentiment, fiecare mașină și asta doar pentru a nu accepta faptul că ea însăși a ales să plece de lângă el. Se simțea atât de vinovată pentru ceea ce făcea încât n-a mai avut răbdarea de a-și îndrepta greșelile.

joi, 7 aprilie 2011

Proces de trezire [part 1]

Se plimbau toate 3 de mână pe stradă, care mai de care mai senzuală. Una dintre ele se uita la nori cum se plimbau deasupra oașului care de mult nu mai fusese însorit, se pare că îi era dor să vadă diversele forme ale norilor cum mărșăluiesc, să le pună nume și să-și imagineze cum ar fi dacă ar putea să-i atingă.
O a două domnișoară își plimba senzuala mână de la brâu până la gură, ținea lejer o țigară între degetele ei lungi.
Cea de-a treia era mai micuță, își ascundea privirea după o pereche de ochelari cu lentile închise, pașii ei măruți și rapizi te seduceau precum gheisele. Avea o geacă de piele neagră care stătea deschisă din cauza căldurii.
Eu le priveam, mai mult de atât nici că puteam face. Pe una dintre ele o mai văzusem printr-o cafenea săptămâna trecută. Mi-o amintesc tot cu țigara-n gură. Era ciufulită și melancolică, nu privea nici în dreapta nici în stânga, era precum un robot setat pe verbul "a fuma".
Am încercat să le studiez mai detaliat, dar nu puteam, se îndepărtau de privirea mea destule de repede. M-am gândit să-mi continui drumul până nu mă vedea cineva cum stau cu capul răsucit.
În timp ce mă îndreptam spre casă îmi tot treceau prin minte cele 3 domnișoare, nu știam la care să mă gândesc mai mult, la ciudata pe care o mai văzusem, la inocenta ce își avea ocupate ambele mâini cu palmele celorlate sau la visătoarea.
Nu aveam nimic important de gândit în acel moment, așa că mi-am permis să-mi folosesc imaginația în alte scopuri. Am reușit câteva blocuri să-mi duc gândul în partea opusă a străzii, acolo unde lumea se poate bucura de parfumul domnisoarelor. Și când reușisem să-mi imaginez cum stăteam cu toate trei sub un cireș japonez mi-a sunat telefonul.

luni, 4 aprilie 2011

strigătul de seară


mă ascund acum
de curbele tale amețitoare
nu mai știu nici măcar să scriu
produc imagini să învăț
să fac ce nu se putea înțelege

astfel spus, mergând spre tine
am mâncat cu ochii-nchiș
posesiv am iubit baloanele
când curgeau spre noi

nu știu ce fac acum
dar știu că voi citit mai târziu
#ce faceți voi,domnișoarelor?#
și ele nimic
mergeau când soarele era aproape
de lumea noastră

dă-mi în avans iubirea,dragă
și eu o aduc cât mai aproape de noi

plâng
lacrimile alunecă încet,încet
îmi conturează mintea
nu mai am loc
așa că las pleoapele să-mi
atingă buza

miercuri, 30 martie 2011

poezie de primăvară


ieri am vorbit ultima dată
despre fermii tai sâni
acum sunt mai pasionali ca niciodată
mi-ai dat să sug plăceri
eu nu m-am săturat
și azi am murit de sete
am încercat să mănânc
#mult ca întotdeauna#
boabe de strugure
am simțit cum sucul
mi-a invadat trupul
dezgolindu-l aproape până la oase

cine știe
poate mâine va fi din nou cald
#trebuie, e joi#

acum mă gândesc la oasele tale
pline de calciu și aproximativ flexibile
pielea ta frate este un acoperiș atât de bun
îți învelește perfecțiunea formelor
încât aș rupe un os
#de preferat clavicula#
și aș dormi cu ea sub pernă

marți, 22 martie 2011

ușor


privește adânc în minuscula ta minte
să vezi cocorii cum zboară-n cuiburi
din crengi putrezite
sunt și eu acolo
deasupra unui cactus
înfipt în spini
aproape mătăsoși
fiecare spin îmi străpunge câte un organ
mi-l alintă și apoi îl curează


am uitat să mă joc cu mine
și am uitat să te întoc din drum
nu încerca să mă faci să te înteleg


eu îi voi striga sufletului să te întorci
firește tu nu mă vei mai auzii

sâmbătă, 19 martie 2011

stai


și încă o dată am mers
prin suflete
așa cum mama m-a învățat
am sărutat îngeri și demoni
m-am plimbat pe unde numai eu am putut
am fost eu
cu tine
cu ea
cu el
și mai ales cu mine
mi-am respectat tinerețea
și am smuls stele
le-am topit în cana murdară din chiuvetă
și am supt câte o picătură
pe fiecare dimineață

când m-am născut
am răsărit din cenușă
și am zburat spre infinit

cine eram nu conta
ce făceam nici atât

marți, 1 martie 2011

Poemul celor răi


aşa mă simţeam când cafeaua nu mai fierbea
"băiete, ai idee unde vrei să ajungi?"
desigur totul era mut
iar eu mă tot gândeam la un perfect
poate un adevăr înfipt în tinereţea mea
nu c-ar fi vreun păcat să strâng răul
să-l împart în stânga şi-n dreapta
şi mai ştiu eu pe unde
să fim serioşi
cine dracu vrea
să sărute căni de cafea murdare
cu buzele pline de zaţ uscat

nu mai spun că sunt un ciudat
dar asta mă face deosebit

# nu-i aşa ştef? #

băi, mi-e cald
cafea nu mai am
vreau să scriu scriu scriu
dau enter după enter şi
Voila!
încă o strofă

în mintea mea
te aflii şi tu
stai acolo şi mă întorci
când pe faţă când pe spate
ca-ntr-un ritual de noapte bună

sâmbătă, 19 februarie 2011

Delle parole dinamiche


Sono passati 60 giorni e 3 ore
da quando non sento piu il tuo calore
mi sento ghiacciato la notte
senza te vicino al mio cuore.

c`e qualcosa di profondo dentro me
si tratta di brividi nascosti
di cose realmente necessarie
che mi potrebbero conquistare l`anima

ti vedo ogni sera nel paradiso
stai vicino a me con una sigaretta
che strano,la tieni nella mano destra
cioè la mano che mi appartiene

tu giocavi con le mie orecchie
ogni sabato e domenica notte
però senza di te sapevo solo
dormire di giorno e camminare di sera

vineri, 18 februarie 2011

rezultat


azi te-am plăcut
și atât!
m-ai blocat și deblocat,
mă afundai din ce în ce mai mult în cuvinte
nimic nu era clar
și totuși mă identificam în ambiguitatea ta.

am ascultat 3 ore melodia...
pe care ți-am promis-o
îmi imaginam cum am putea face un dans al buzelor,
un duet înecat în plăceri
și un lucru a fost clar
m-ai ajutat la noi vise.

revenind la urechile noastre,
pot afirma că iar nu știu ce e...
m-aș prelinge pe unde aș apuca
doar să-ți întâlnesc din nou privirea...
acum visez să dorm în picioare
și să-ți dedic ție toți fiorii...

joi, 17 februarie 2011

nici eu nu stiu ce e


caut buze noi peste tot
astept mierea sa se prelinga
pe pielea mea aspra
da! tot aspra a ramas
trebuie sa-ti amintesti
cand ma oboseai cu atingeri inocente
imi mangaiai urechile
si totusi nu mi le sarutai

n-au trecut decat cateva ore
si cam tot atatea saptamani
notiunea timpului e abstracta
imi transimite impulsuri emotionale
practic necunoscute...
buzele inca nu ti le-am vizitat
si totusi le-am gustat noaptea
de fiecare data cand te visam

ar trebuit sa ma obisnuiesc cu ideea
sunt doar un autist de tip emotional

miercuri, 16 februarie 2011

Chat


Andy Andy (2/15/2011 11:41:20 PM): As da orice sa dorm cu tine-n palma
Andy Andy (2/15/2011 11:41:31 PM): sa-ti simt venele cum imi curg mie
Andy Andy (2/15/2011 11:41:51 PM): sa te zbrodesc cu obrajii tai rosi de pieptul meu
Andy Andy (2/15/2011 11:42:10 PM): si sa-ti adulmec parfumul tau de femeie
Rada Rada (2/15/2011 11:42:18 PM): ce faci ma?
Andy Andy (2/15/2011 11:42:22 PM): iti scriu o poezie
Andy Andy (2/15/2011 11:42:23 PM): lasa-ma!
Rada Rada (2/15/2011 11:42:25 PM): :)))
Andy Andy (2/15/2011 11:42:44 PM): te contopesc cu gandurile mele
Andy Andy (2/15/2011 11:43:00 PM): formand o imagine abstracta gen Dali
Andy Andy (2/15/2011 11:43:20 PM): te strecor unde pot si te dansez
Andy Andy (2/15/2011 11:43:37 PM): cu lapte fiert si miere dulce
Andy Andy (2/15/2011 11:43:46 PM): :*
Andy Andy (2/15/2011 11:43:55 PM): constant te mangai sa nu uit
Andy Andy (2/15/2011 11:44:11 PM): mecanismul dragostei ridicata la patrat
Andy Andy (2/15/2011 11:44:31 PM): te-as cobora acum mai jos
Andy Andy (2/15/2011 11:44:36 PM): dar eu acum sunt alt baiat
Andy Andy (2/15/2011 11:44:39 PM): te iubesc!
Andy Andy (2/15/2011 11:44:55 PM): gata

joi, 3 februarie 2011

Prea frumos

nu cred ca ma simt asa
doar de dragul unei stari
de spirit
ma simt doar apt de noi trairi
acum cu tine sau mai tarziu
buzele ti le voi lipi
de ale mele

e prea banal ce se intampla
totul curge ca o unda
in apa sufletelor noastre
unde nu voi mai seca vreodata

e mereu o inima oarba
ce sta si tot invata
invata de ce inima ne ajuta
sa traim o viata lunga

tu esti mereu pierduta
printre niste plete scurte
eu pierdut mereu in valul
ce-mi framanta rabdarea

imi e dor de cand scriam
despre toate si nimic
acum totul imi este clar
tu esti totul sau nimic

ma rup mereu de realitate
si-ncerc sa te gust prin soapte
tu-i saruti buzele in noapte
eu as face tot la fel

vineri, 28 ianuarie 2011

Românii în 21.12.2012

Sfârşitul Lumii – Pe 21 decembrie 2012, conform calendarului Maya, planeta îşi va găsi sfârşitul. Următoarele 10 alineate îşi propun să zugrăvească o imagine de ansamblu asupra societăţii româneşti în zilele premergătoare evenimentului apocaliptic.

1. Televiziunile freamătă! Ediţii speciale peste ediţii speciale! O bătălie cruntă pentru exclusivităţi.
- George Buhnici (corespondent PRO TV): Pe-aici, pe la Vama Borş, va intra Apocalipsa în România!
- Dan Diaconescu (OTV): Numai aici la televiziunea poporului, puteţi urmări cataclismul 3D! Dan Diaconescu Direct…
- Valentin Stan (Antena 3): Sfârşitul lumii este rodul unei politici criminale a guvernului
- Tatulici (Realitatea TV): Apocalipsa este un eveniment aproape la fel de important ca primul concert Michael Jackson, pe care l-am transmis eu la Tele 7 ABC…
- Prima TV transmite, calm, "Schimb de mame"…


2. Maneliştii se întrec în cântece despre Sfârşitul lumii. Pe locul întâi în preferinţele publicului este melodia interpretată în duet de Florin Salam şi Nyno. Doamne vine-apocalipsa O să moară toţi duşmanii Şi nici n-o să le simt lipsa Trece viata, trece anii!

3. La serviciu, în metrou, la cafenele, peste tot auzi românii întrebându-se unul pe altul: Ce faci de sfârsitul lumii?

4. Marian Vanghelie: Acum aţi înşeles de ce am lăsat sectorul 5 să arate aşa… Locuitorii e obişnuiţi cu imaginile apocaliptice deci pregătiţi pentru ce vine…

5. Cluburile din Bucureşti pregătesc party-uri şi event-uri speciale. În Gaia, unde Poponeţ şi Delia Matache iau masa, se pregăteşte eventul Apocalypse Party Hot Stuff All Night. În Bamboo, Pătraşcu a plătit o sumă importantă ca să-l lase pe el să mixeze: End of World Mega Mix. Românii s-au repezit să-şi rezerve locuri şi la cluburile After Hours,
adică petrecerile de dupa Sfârşitul lumii.

6. Bisericile sunt luate cu asalt de către cei care vor să se mântuiască pe ultima sută de metri. Pentru eficientizare, preoţii spovedesc grupuri…

7. Ca la marile sărbători, hypermarketurile sunt luate cu asalt! Televiziunile prezintă această ştire cu formulări de genul: Oamenii spun că trebuie să aibă pe masă de Sfârşitul lumii, toate cele cuvenite… Fiind un eveniment care nu s-a mai petrecut, gospodinele nu stiu dacă să facă drob sau nu.

8. Declaraţie Dragoş Bucurenci: P..a mea! Io v-am zis!…

9. Tabloidele sunt incorijibile: Cancan – Monica Columbeanu îşi petrece sfârşitul lumii cu Ricky! Irinel, tu cu cine?
Click – Ce bună e gagica lui Pulhac! Pacat că o să crape!

10. Basescu este filmat pe ascuns spunându-i lui Videanu: Mă doare-n c*r! Şi-aşa era ultimul mandat că nu mai aveam voie să candidez…

duminică, 23 ianuarie 2011

70 ca la 18

Am uitat cronologia vârstei
45,32,12,18...70
ideal ar fi sa nu simţim
când îmbătrânim!
şi cum un tovarăş îmi spunea
că noi putem chiar zbura
atunci când uităm defapt vârsta
şi ne trezim la 70 de ani
cu chef de cluburi şi beţii
atunci la 18 ani noi vom fi


For Nanu:)))

miercuri, 19 ianuarie 2011

Lily Allen












Domnisoara asta este fabuloasa! Imi era dor sa ascult melodiile ei. Nu m-am putut abtine sa nu postez cateva melodii de ale ei. Bine de stiut ca sunt un pic sictirit in ultima perioada, tocmai d-aia Lily ma reprezinta perfect. Sarcasmul si ironia ei inconfundabile ma face sa ma duc departe cu gandul si sa imi dau seama ca viata este naspa doar daca vreau eu s-o fac sa fie asa.
Din pacate s-a retras din industia muzicala:(, tragic! Insa ma bucur ca a onorat casele de discuri cu cateva albume foarte bine vandute.


Si ca o incheiere am ales o comparatie. Cu totii stiti melodia arhicunoscuta a lui Britney Spears - Womanizer, ei bine uitati aici varianta cantata de Lily Allen:)..



Astept pareri!
Noapte buna!

duminică, 16 ianuarie 2011

Stare de ebrietate



şireturile contopite într-un arsenal de dorinţe
s-au metamorfozat în carne păcătoasă de om idealist
am mâncat multe stele
am supt multe plăceri
şi am creat atât de multe cazuri vocative
încât vocea mea nu mai are nicio relevanţă

distrug totul cu o respiraţie
condusă de fumul de ţigară...
am facut banalităţi azi!

luni, 10 ianuarie 2011

Neadecvat



te arunc prin părţi obscure
ale memoriei mele vagi
ca de după alcool.
hai să colindăm viaţa cu lanterna
să seducem copacii dezgoliţi de vânt
să alergăm ca demenţii pe străzile-ngheţate.
nu mai bine dansam buzele cum vrem noi,
unde vrem noi
şi mai ales, când vrem noi?
sau să spargem inima gerului
cristalizând zăpada,
topind-o la ora 9
după cină?

ca un şarpe m-aş strecura din nou
în gândurile mele turbate
pe care nu de mult le-am renegat cu aroganţă.
acum aştept doar să-mi las o altă piele-n urmă.

nu vreau să îmi fie dor!